UPDATE | Percheziții la falsificatori de artă. Peste 200 de colecționari, păcăliți să cumpere tablouri false, vândute ca opere semnate de Grigorescu, Tonitza și Luchian – FOTO

Publicat: 16/12/2021, 15:10
Actualizat: 16/12/2021, 19:01

Anchetatorii au dat de urma unor falsificatori de artă care în ultimii doi ani ar fi vândut tablouri acreditate de un expert ca fiind opere semnate de Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu sau Ștefan Luchian și joi au făcut percheziții la o galerie de artă din București și la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii “Mihai Eminescu”, unde lucra expertul vizat de anchetă.

UPDATE: În urma celor zece percheziții, făcute în București și în județele Iași și Botoșani, au fost ridicate mai multe tablouri. Procurorii îi vor audia pe cei doi suspecți, unul dintre aceștia fiind șeful serviciului muzeografie de la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii “Mihai Eminescu”, expertul care a emis certificatele pentru tablourile false.

„În cauză, se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și evaziune fiscală”, a anunțat Poliția Română.

În urma investigațiilor efectuate a reieșit că, în perioada martie 2020 – decembrie 2021, reprezentantul unei galerii de artă din București ar fi vândut tablouri atribuite în mod nereal unor pictori români renumiți, printre care Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu și Ștefan Luchian.

„Pentru inducerea în eroare a cumpărătorilor, lucrările artistice ar fi fost însoțite de certificate de expertiză întocmite de către un expert acreditat de către Ministerul Culturii, în care se menționa în mod nereal că picturile, purtând în fals semnătura unor pictori celebri, ar fi aparținut acestora”, menționează oamenii legii.

Polițiștii au făcut perchezițiile pentru a identifica toate lucrărilor artistice atribuite în mod nereal unor pictori, precum și pentru ridicarea unor documente financiar-contabile, medii de stocare a datelor, înscrisuri și orice mijloace folosite în activitatea infracţională.

„În cadrul acțiunii, vor fi puse în aplicare 2 mandate de aducere și vor fi citați 40 de martori, în vederea audierii, din peste 200 de cumpărători, în urma probatoriului administrat, urmând a fi dispuse măsurile procesual penale care se impun”, menționează IGPR.

La perchezițiile au participat specialiști criminaliști de la Institutul National de Criminalistică din IGPR și specialiști antifraudă de la Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și jandarmii Brigăzii Speciale de Intervenție.

Adina Anghelescu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat mai mult
Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Istoricul Yuval Harari, despre adevăratele intenții ale lui Putin: „Dacă este lăsat, vom vedea din...
Câți bani a plătit un român pentru 3 mici și o ciorbă de burtă, într-un...
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Șofer român de TIR mort în Belgia după un incident șocant: Un capac de canal...
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce...
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Ce gest a făcut Nemo după ce a câștigat Eurovision! Reacția lui Dan Negru vizavi...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
O simplă modificare a unei mese poate aduce beneficii pacienţilor cu afecţiuni hepatice
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
ILEGAL pentru orice român. Te scanează automat. A intrat în vigoare pe 31 martie
Salarii foarte mari pentru românii din Spania. Ce venituri oferă angajatorii
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Reacţia dură a purtătorului de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, faţă de câştigătorul Eurovision: "Victoria...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
O nouă formă genetică a bolii Alzheimer a fost identificată la persoanele cu un factor...